Ce se întâmplă când copiii cu dizabilități sunt respinși, nedoriți în familie sau în societate?

Ca părinte al unui copil cu autism, cu siguranță ați avut parte de foarte multe momente anevoioase în public. Copilul poate a început să țipe, să se învârtă sau să devină foarte zgomotos, în timp ce erați expus privirilor dezaprobatoare sau ostilității totale din partea celor din jur. Poate că oamenii care au asistat la scenă au considerat că ar fi nevoie de mai multă disciplină sau poate au recunoscut că este vorba despre un copil cu autism. Părinții copiilor cu autism simt stigmatizarea care însoțește această tulburare. În moduri diferite și în grade diferite, oamenii de pe tot globul văd autismul ca pe o sursă de dezamăgire, supărare, rușine sau mai rău. Potrivit cercetătorilor, stigmatizarea poate împiedica familiile să obțină un diagnostic precis pentru copiii lor și serviciile necesare, să participe pe deplin în comunitățile lor și să se bucure de aceeași calitate a vieții ca și vecinii lor. Stigmatizarea influențează sănătatea publică, motiv pentru care copiii cu dizabilități ajung să fie respinși și nedoriți de familiile lor sau de societate.

Persoanele cu autism se confruntă cu stigmatizarea

Stigmatul se naște din cultură, așa că poate arăta diferit de la țară la țară. Papa Francisc le-a spus recent romano – catolicilor din întreaga lume să ajute la distrugerea izolării și, în multe cazuri, a stigmatizării care împovărează persoanele cu tulburări din spectrul autismului și familiile lor. Rușinea și izolarea trăite de persoanele cu autism sunt foarte greu de tolerat, mai ales că autismul prezintă unele caracteristici unice. În formele mai grave, autismul implică adesea un comportament antisocial extrem de perturbator. De exemplu, persoanele cu autism pot să își bată degetele în mod repetat, să lovească, să țipe sau să se rănească. De asemenea, este greu pentru ele să vorbească sau să aibă un contact vizual. De multe ori, pot încălca spațiul personal al altor persoane, provocând frică și disconfort. Cu toate acestea, persoanele cu autism arată la fel ca toți ceilalți, motiv pentru care comportamentul lor este de două ori mai suspect în ochii oamenilor care nu au nicio idee că în fața lor se află o persoană cu tulburare din spectrul autismului. Conform specialiștilor, această combinație de dizabilitate generalizată și normalitate fizică aparentă este cea care alimentează stigmatizarea.  De obicei, persoanele cu autism nu prezintă caracteristici faciale identificabile, cum ar fi cazul persoanelor cu sindrom Down, și nici nu folosesc dispozitive precum scaune cu rotile sau bastoane pentru a-i alerta pe alții cu privire la prezența unei dizabilități. Ca urmare, comportamentul lor neobișnuit poate fi confundat cu o educație parentală groaznică, cu o lipsă periculoasă de autocontrol sau cu o boală mintală, ceea ce crește povara stigmatizării. În urma unui studiu, s-a constatat că îngrijitorii persoanelor cu autism se simt mai stigmatizați decât îngrijitorii persoanelor cu dizabilități fizice sau intelectuale.

Este posibil ca persoanele cu autism să își găsească un loc în lumea socială?

Încă din perioada liceului, adolescenții se confruntă cu mari probleme de intimidare și agresiune. Chiar dacă scapă de agresiune, mulți copii cu tulburare din spectrul autismului se luptă cu izolarea socială. Un studiu național amplu asupra adolescenților cu autism a arătat că aceștia sunt mult mai rar implicați în activități sociale în comparație cu adolescenții care suferă de tulburări de vorbire și limbaj, dizabilități de învățare sau dizabilități intelectuale. Peste 40% dintre adolescenții cu autism nu își văd niciodată colegii în afara școlii și jumătate dintre ei nu au fost niciodată invitați să participe la activități. Peste 54% dintre adolescenții cu autism nu au fost niciodată sunați de către prieteni. Un alt studiu a constatat că retragerea socială s-a agravat odată cu vârsta pentru o proporție substanțială de tineri cu autism cu vârsta cuprinsă între 9 – 18 ani, indiferent de IQ-ul lor. Adolescenții cu autism susțin că cea mai grea parte a adolescenței este să nu aibă prieteni. Oamenii cred că ei nu vor să aibă prieteni, dar în realitate își doresc foarte mult prietenie în viața lor. La rândul lor, specialiștii spun că mulți adolescenți și tineri adulți cu autism doresc, cel puțin, să fie acceptați. În rândul persoanelor cu autism, există dorința de a fi acceptat, de a fi înconjurat de oameni drăguți și binevoitori cu care ei își pot împărtăși interesele.

ro_RORomână