Mami, este pentru tine!

Dragă mamă,

Știm că ai cea mai frumoasă, însă și cea mai grea meserie din lume.

Știm că ți-ai dedicat complet viața copilului și copiilor tăi și că cel mai frumos dar pe care îl poți primi este să îl știi bine. La rândul nostru, vedem asta la mamele noastre, în sufletul nostru de mamă, la colegele și prietenele noastre. Știm că, pe lângă fericirea de a fi mamă, trăiești și toate acele momente de teamă, de nesiguranță, de neputință, de uriașă dorință de a rezolva problemele copilului tău pentru ca el să fie bine.

Și aș vrea să îți spunem că nu ești singură. Chiar dacă, uneori, așa pare.

În luna dedicată ție, am pregătit pentru tine un atelier gratuit pe tema provocărilor de a fi mamă de copil cu nevoi speciale.

Îți propunem:

  • să identificăm împreună, printr-o discuție liberă, alături de specialiști în domeniu, care sunt principalele probleme cu care o mamă de copil special le întâmpină zi de zi
  • să discutăm, oferindu-ți sfaturi practice și concrete, despre acele metode și tehnici de gestionare și soluționare a celor mai des întâlnite și provocatoare probleme în cazul unei mame de copil cu nevoi speciale
  • sesiune Q & A
  • tombolă lunii martie

 

CÂND?

Joi, 5 martie 2020, la sediul Asociației EduCare, București, sector 6, strada Domnișoara Pogany, nr. 1, între orele 9.30- 12.00.

Te așteptăm cu drag pentru a-ți dedica exclusiv aceste ore!

 

echipa EduCare

Pentru detalii și înscrieri, ne găsești la numărul de telefon: 0720 707 102 sau la adresa de mail: asociatia.educare@yahoo.com

en_USEnglish